Pages

Showing posts with label photo. Show all posts
Showing posts with label photo. Show all posts

Friday, January 15, 2016

Nunta noastă / Our wedding (5)


După ce v-am povestit toate detaliile legate de nunta noastră, ce ar mai fi de spus? Suprinzător, noi am fost foarte mulțumiți de cum a ieșit totul, chiar daca acum, privind în urmă, realizăm că a fost o mică nebunie ceea ce am făcut și chiar am fost foarte aproape de unele situații nu tocmai plăcute, în anumite momente, dar peste care am trecut cu bine. Important este că am ales să tratăm acele clipe cu relaxare și bucurie, pentru mine fiind încă incredibil câtă adrenalină trebuie să fi avut să nu fi acționat impulsiv în unele momente de tensiune, așa cum fac de obicei. E drept, am fost la un moment dat un pic sâcâitoare cu mirele meu, dar ca și mine, și el era sub influența adrenalinei, și nu s-a supărat, dar nici nu m-a ascultat :D
Analizând rezultatele - imaginile video și foto - realizez însă că ar fi unele lucruri pe care le-aș fi tratat altfel, și anume i-aș fi rugat să filmeze și să fotografieze inclusiv momentul în care am alergat la restaurant să punem la punct ultimile detalii. Și așa nu prea ne-a mai rămas după această escală prea mult timp pentru ședința foto clasică. Mi-ar fi plăcut să privesc acum, după nuntă, imagini cu mine aranjând și ordonând, plantând place-carduri și flori în tort, agitându-mă în jurul meselor alături de prietenii noștri care care ne-au însoțit încă de dimineață. Mă gândesc că poate și aceste momente ar fi devenit în memoria noastră o amintire dragă, pentru că fiind fotografiați, filmați, am fi fost oarecum forțați să tratăm momentul cu mai puțină seriozitate și cu mai mult calm și bucurie. La urma urmei, a fost un moment al nostru, noi am fost proprii noștri wedding-planneri și ar fi trebuit să fim mândri de asta. Îmi pare rău că nu am avut prezența de spirit să le cer asta artiștilor noștri vizuali (din fericire, nașul nostru a fost pe fază și avem câteva imagini cu restaurantul și cu noi și din timpul zilei!).
Pe de altă parte, m-aș fi așteptat să ia inițiativa singuri. Poate că eu, de felul meu, am așteptări prea mari de la oameni, în general... Dar aici simt o oarecare dezamăgire. Poate și prin prisma faptului că mă consider eu însămi un mic artist. De aceea, aș dori pe această cale să le transmit și lor, fotografilor, în special, și cameramanilor de nunți, un mesaj - nu vă sfiiți să fotografiați orice fel de activitate atunci când documentați o nuntă. Doar dacă mirii nu vă cer contrariul, trebuie să înțelegeți că orice moment, cum ar fi acesta, de punere la punct a ultimelor detalii, ar putea deveni pentru ei amintiri prețioase dacă voi veți fi pe fază să imprimați imaginile în cardurile aparatelor voastre scumpe. Înțeleg că la ședințele foto se merge pe chestii regizate, dar de ce să nu oferi acest privilegiu, de a avea o ședință foto ”mai altfel” unor miri care ajung, din diverse motive, în situația de a nu avea prea mult timp pentru ceva regizat? De ce să considerați din start acel timp ”mort”?
Acesta ar putea fi singurul regret în legătură cu nunta mea - păstrez însă în suflet amintirea acelor momente intense, iar lipsa mărturiilor palpabile nu o va face să dispară cu timpul :)

Bilanțul final ne-a arătat că, în urma nunții, am primit de la rudele și invitații noștri în dar suma de aproximativ 6450 euro (29000 ron). Costurile totale de nuntă s-au ridicat la suma aproximativă de 8800 euro. Diferența de 2350 euro a însemnat investiția noastră fără ramburs în acest eveniment. Într-adevăr, aceste cifre ne arată că n-ar fi tocmai accesibil să ai o nuntă aproape perfectă, așa cum am avut noi, însă, deși totul a culminat cu acea zi și seară memorabile, nu s-a rezumat doar la atingerea acestui apogeu. A fost vorba mai degrabă de călătorie, de emoțiile pregătirilor, de punerea la punct a detaliilor, de decizii și răzgândiri, de puterea de a renunța, de motivarea de a continua, de credința în prezent, de speranța în viitor. Le mulțumim tuturor celor ce au participat, în mod direct și indirect. La mai mare!

PS: curând voi reveni cu noi articole ilustrate cu pozele profesionale. Stay close!


Friday, July 10, 2015

Fetița care locuiește într-un ceainic / The girl who lives in a teapot


SCROLL DOWN FOR ENGLISH VERSION

- Laura, aș vrea să te ajut și eu, aș putea să croșetez o jucărie, poți să alegi tu ce să fie...
- Ioooooi, ce drăguuuuț, oare l-ai putea face pe Tic? :D
- Eram sigură că l-ai vrea pe TIC :D
- Doamne, dar toate jucăriile sunt frumoase! Uuuu, o fetițăăă! Hai să facem o fetițăăăă! Poți?
- Fac ce vrei tu, cum am zis :D
- Mvaaai, o fetiță!... Și o putem face cu părul șaten ca al meu? ^^
- Am înțeles, vrei să semene cu tine :P se aranjează!
N-am îndrăznit să zic așa :))) cu mine, cea din poveste, da!

...și ăsta a fost începutul. Laura Baban, o tânără scriitoare contemporană inspirată de cățelul ei, de iubitul ei, care este fotograf, și de călătoriilor lor prin lume, strângea fonduri pentru publicarea celei de-a doua cărți. Doar că m-am lungit într-atât cu făuritul păpușii încât nu ar mai fi fost timp ca Laura să apuce să o și valorifice, prin vânzare. Așa că am hotărât să o termin la timp pentru lansarea Domnului Tic II de la București și am contactat-o pentru a o anunța asta și a-i cere detalii în legătură cu vestimentația și coafura pe care urma să le poarte în ziua cu pricina. Laura a găsit prin gospodăria bunicii niște materiale care păreau potrivite pentru ca viitoarea rochiță a păpușii să semene întru totul cu rochia în mărime naturală. Mi le-a trimis prin poștă împreună cu o meșă de păpușă căpătată prin călătoriile ei. Meșa s-a dovedit a fi prea mică, dar ne-am amuzat un pic de look-ul de franțuzoiacă pe care ar fi putut să-l aibă păpușa (dar atunci n-ar mai fi semănat cu fata noastră, adică Laura).
Ce să fac, cum să fac?! Am pornit într-o doară spre Obor pentru a cumpăra fire de culoarea corpului păpușii, și astfel am aflat că de la lot la lot culorile pot diferi, așa se face că una dintre palmele păpușii și picioarele au o nuanță ușor diferită de restul corpului (oare Laura o fi observat? :)) ) Dar tot la Obor mi-a venit și ideea salvatoare, pentru că am descoperit firele de mătase naturală, moi, catifelate și ușor lucioase, care parcă mă așteptau pregătite să devină podoaba capilară a micii Laura. Încântată, m-am apucat de cum am ajuns acasă de înfipt răbdătoare fir cu fir în căpușorul acesteia. Și acum mă mir cum de m-a ținut atâtea ore acea încântare, căci la mintea de acum, parcă n-aș mai repeta experiența cu plantatul firelor de păr, mai ales că la sfârșit a fost nevoie și de un fel de tuns pe sub șuvițe, căci ajunsese să aibă codițe mult mai groase decât ale mele :)


Când a venit vremea realizării rochiței, am întors ștergarul sau ce-o fi fost la vremea ei cârpa primită de la Laura pe toate părțile, am băgat-o plină de speranță chiar și la mașina de spălat și tot mi se părea că n-aș putea s-o folosesc pentru o păpușă atât de delicată cum se anunța a fi mica Laura! Nu, în nici un caz, și i-am spus asta chiar și Laurei. Părea prea soioasă, pătată și neglijent utilizată, în ciuda faptului că fusese brodată de mână. Nu-nțelegeam nici cum de o lăsase bunica să îmi trimită așa ceva prin poștă. Păi de unde era eu să știu că ștergarul ăsta avea mai bine de o jumătate de secol la activ? :) Noroc că m-am gandit, în sinea mea, că cine sunt eu să discut gusturile altora? Păi dacă Laurei i-a plăcut, trebuie măcar să încerc să salvez un colț de broderie pentru rochița păpușii, de dragul ei și-a amintirilor pe care acesta i le trezește. Și bine am făcut. Am rămas uimită eu însămi de puterea transformării! Am împodobit apoi rochița cu trei năsturei colorați ce-nchipuiau numele lui TIC.
 
Pe lângă năstureii de la rochiță, am adăugat câte unul și botoșeilor, fiecare dintre ei fiind inscripționat cu inițiala celorlalte două personaje principale ale poveștilor Laurei: L și A. Iar în seara dinaintea lansării păpușica a avut parte de prima ei ședință foto. După ce m-am supărat pe Tumbi, pisoiul meu, că mă tot necăjea și o dărâma pe mica Laura înainte să apuc să-i fac poza în cea mai cool poziție în care reușisem s-o așez (!), ba chiar am și plâns din cauza asta (?!), mi-am dat seama că nu o dădusem cu blush în obrăjori :)) Dar nu mai era timp s-o iau de la capăt.

Păpușa a ajuns în cea mai bună formă a ei în brațele Laurei în ziua primei lansări, într-o după-amiază caldă de mai. Fata a vărsat câteva lacrimi la vederea ei, iar bunica a râs amuzată de transformarea șorțului soios într-o rochiță cochetă. Dar vai! Laura purta o rochie albastră, și nu verde, cum mă informase! I se spusese că nu va exista contrast cu decorul, că nu vor ieși pozele bine! Dar până la urmă, era vorba despre îngemănarea celor două Laure, de asemănarea lor izbitoare, care ar fi impresionat publicul, iar nu despre potrivirea acestora în peisaj. Dar în ce peisaj nu s-ar fi potrivit ele?! Laura s-a schimbat repede iar în ziua aceea s-a scris o poveste verde, aceasta fiind culoarea poveștii Laurei și a iubitului ei. Voi știați că așa au și ajuns împreună? Totul a început în clipa în care Laura i-a dat add pe facebook unui băiat arătos, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă acesta nu ar fi purtat un tricou verde!
Am asistat emoționată la lansare, recunosc că mi-au curs și mie câteva lacrimi la un moment dat, dar am surprins în acea zi imagini foarte frumoase, care au făcut înconjorul internetului și au fost difuzate chiar și la TV! M-am simțit mândră și un pic mai împlinită să văd reacțiile oamenilor la vederea păpușii în realitate și, mai târziu, în mediul virtual. Am așteptat cu sufletul la gură ca Laura să scrie despre acea zi, neînchipuindu-mi că va avea așa un impact aproape instant (am primit multe like-uri la pagină, și mai multe cereri de prietenie și chiar comenzi pentru noi păpuși minunate!).

În final, îi mulțumesc Laurei pentru așa o oportunitate de a-mi manifesta talente pe care nici măcar nu mi-aș fi închipuit că le am (cine ar fi crezut că aș putea face o păpușă care să semene cu o persoană?). Mi-a părut bine mai ales să aflu că aceasta avea să fie prima ei păpușă numai a ei - căci în copilărie împărțea toate jucăriile cu sora ei mai mare. Le mulțumesc celor care au apreciat păpușa și celor care și-au exprimat dorința de a avea și ei una. Și sper ca și de acum înainte să am ocazia de a mai spune povești atât de complexe cum a fost aceasta pe care tocmai ați citit-o!

ENGLISH VERSION:

LONG STORY SHORT - This is the doll that I made for a young writer in order to help her raise the money for printing her second volume of a story about a girl, a boy, a dog and their adventures in a big world. Nevertheless, she never thought about giving the doll away after seeing her. She looked like her, she was her first doll (in the childhood she had to share all toys with her sister), and she weared a piece of her grandmother's hand-embroidered table cover. Actually, using the table cover was the tricky part of making this doll, as it was very old, very used and full of oil stains. The part with making the doll wig wasn't easier, either. In fact, this is something that I wouldn't do again.
The FREE TUTORIAL that I followed for making the doll's body and face can be found here.


Wednesday, November 13, 2013

Any day crochet cardigan and ruffle scarf

This cardigan is based on Double Stich Twins Any Day Cardigan pattern. I say "is based" because I couldn't follow the pattern as it was, the design didn't suit me very well, so I just kept the model and created my own version, with buttons and extra coloured stripes.
The pattern for the scarf is this one (I also added an extra row because it seemed too thin to me).
I think the two pices work very well together.
Used Red Heart Baby in double thread and 6 mm crochet hook.



Sunday, March 31, 2013

Photo: Last day of March. Comment: about collages

A bunch of images that caught my eyes during my randonée today.
Kids playing ping pong...
Another kid decorating a ceramic frog, under the supevision of her grandpa'...
A girl and two dogs waiting for their friend to bring water...
And finally, a weird exposition of floating statues, in a mall:
There was, also, a choco fest, but it didn't fulfilled my expectations of choco lover. But at least I think I got relaxed for the week following.
Oh, I almost forgot about my latest shopping session - got five chicken shaped egg supports, and a crochet manual:
LE:This post originally presented all images separately. Meanwhile, I realized that collages express better how I see the world. Not revealing the details, but seeking for them in context. Maybe it's the fault of my engineering thinking, but a thing is for sure: I created a tradition among my colleagues at work who retire. From now on, the last day of work, each of them with get a collage of their mates, so they remember in years how funny it used to be at work. :)

Friday, March 29, 2013

Photo: Indoor vs. Outdoor Fire

These two photos have been taken in the same day. I noticed afterwards the parallel that can be made starting from this. So, I ask you this question: Which one do you prefer, an indoor or an outdoor fire? :)